Categorie: Basarabia e România

Ultimul soldat sovietic

Clasa politică de la Chişinău

Vă mai amintiţi de soldatul japonez care a mai luptat 29 de ani după sfârşitul celui de-al doilea război mondial?

Hiroo Onoda a trăit 29 de ani într-o deasă pădure tropicală și supraviețuia hrănindu-se cu nucile de cocos care creșteau în abundență în zonă. Principalul său dușman era o armată de țânțari care se întorcea după fiecare cădere a ploii. Însă Hiroo Onoda avea și un alt inamic. Neștiind că al doilea război mondial se sfârșise în urmă cu 29 de ani, el purta încă un război de gherilă în jungla Insulei Lubang din Filipine.

A intrat în Armata Imperială Japoneză la 20 de ani și a fost antrenat pentru tactici de gherilă și intelligence. În decembrie 1944, el și un restrâns grup de soldați de elită au fost trimiși în Insula Lubang în Filipine. Misiunea lor era de a distruge pista aeriană și facilitățile portuare. Soldaților li s-a interzis, indiferent de circumstanțe, să se predea sau să se sinucidă.

Ordinul primit de Onoda îi interzicea să se sinucidă și spunea că ”poate să dureze trei ani, poate cinci, dar orice s-ar întâmpla, ne vom întoarce după voi. Atâta timp cât mai ai un soldat, trebuie să îl conduci în continuare. S-ar putea să fiți nevoiți să trăiți pe bază de nuci de cocos. Dacă se ajunge la asta, trăiți pe bază de nuci de cocos! În nici un caz nu trebuie să renunțați la viața voastră voluntar.”

Grupul nu a reușit să distrugă pista aeriană, astfel că forțele americane și filipineze au putut captura insula în februarie 1945. Majoritatea soldaților japonezi au fost fie omorâți, fie luați prizonieri. Însă Onoda și alți trei au reușit să fugă în zona deluroasă, unde au jurat că vor continua lupta. Insula era mică: 25 de kilometri lungime și doar 9 lățime. Era însă acoperită de o pădure tropicală foarte deasă, astfel că cei patru soldați japonezi au putut să se ascundă cu ușurință.

Cei patru și-au petrecut timpul organizând activități de gherilă, ucigând cel puțin 30 de filipinezi și având mai multe ciocniri cu poliția. În octombrie 1945, cei patru au găsit o foaie pe care scria că ”Războiul s-a terminat pe 15 august. Coborâți din munți.”. Onoda a fost însă convins că nu era vorba decât de propaganda Aliată care urmărea capturarea soldaților inamici.

Câteva luni mai târziu, bărbații au găsit un al doilea afiș ce fusese împrăștiat pe insulă pe calea aerului. De data aceasta, era vorba de un ordin de a se preda dat de Generalul Tomoyuki Yamashita, comandantul Armatei a 14-a. Încă o dată, Onoda și oamenii săi nu au avut încredere în ceea ce scria pe afiș și au jurat să continue Rezistența.

După patru ani, grupul trăia încă în pădure. Însă unul dintre cei trei patru – Yuichi Aktsu – se săturase deja de starea în care se aflau și și-a abandonat camarazii, predându-se armatei filipineze câteva luni mai târziu. Ulterior, s-a întors în Japonia, unde și-a informat superiorii că trei dintre camarazii săi încă sunt convinși că războiul nu s-a terminat.

Doi ani mai târziu, un pachet ce conținea mai multe scrisori și fotografii din partea familiei au fost aruncat din avion în pădurea de pe insula Lubang. Onoda a găsit pachetul, dar a fost convins că e vorba doar un truc elaborat din partea armatei americane. El și cei doi colegi ai săi erau hotărâți să continue lupta până la sfârșit. Bărbații nu aveau însă decât foarte puține provizii și puțin echipament; ei au supraviețuit mâncând nuci de cocos, banane și, din când în când, mai reușeau să ucidă o vacă rătăcită.

 Odată cu trecerea anilor, bărbații au început să simtă și efectele îmbătrânirii. Unul din camarazii lui Onoda a fost ucis de localnici în 1954; celălalt, Kozuka, a mai trăit încă 18 ani înainte de a fi împușcat în octombrie 1972, când el și Onoda au încercat să dea foc depozitelor de orez ale fermierilor locali. Astfel, Onoda a ajuns să fie ultimul soldat japonez care lupta încă în al doilea război mondial, deși acesta se încheiase cu 27 de ani înainte. Onoda fusese declarat mort încă din decembrie 1959, dar după uciderea lui Kozuka, poliția filipineză, gândindu-se că acesta nu ar fi acționat singur, a fost trimis pe teren echipe de căutare; Onoda nu a fost însă găsit.

În ciuda faptului că rămăsese singur, el a refuzat să se predea. În primăvara lui 1974 încă mai organiza raiduri în localitățile filipineze, când s-a întâlnit cu un student japonez aflat în călătorie pe insulă, Noria Suzuki. Acesta i-a spus că războiul se terminase cu foarte mult timp în urmă, însă Onoda nu l-a crezut. I-a spus acestuia că se va preda doar atunci când va primi ordine clare în acest sens de la superiorul său.

Suzuki s-a întors în Japonia având cu el fotografii cu el și Onoda, pentru a demonstra că acesta era încă în viață. Abia atunci guvernul japonez a luat măsuri pentru a pune capăt războiului lui Onoda. Fostul comandant al acestuia, Maiorul Taniguchi, a fost contactat și trimis pe insula Lubanga pentru a-i spune lui Onoda în persoană că războiul s-a terminat. Pe 9 martie 1974 cei doi s-au întâlnit, iar Taniguchi i-a spus lui Onoda că Japonia pierduse războiul și că trebuie să pună capăt imediat tuturor activităților de luptă.

Primele cuvinte ale lui Onoda, șocat și îngrozit, au fost ”Am pierdut într-adevăr războiul! Cum au putut să fie atât de blegi?”

Când s-a întors în Japonia, Onoda a fost primit ca un erou național, însă acesta nu a apreciat toată atenția din jurul său. A fost dezamăgit să descopere o altă Japonie decât cea pe care o știa.

Hiroo Onoda a murit în ziua de 17 ianuarie 2014 la vârsta de 91 de ani.

Cine este ultimul soldat sovietic?

Clasa politică de la Chişinău.

Cu cine luptă aceasta?

Cu românii şi România.

Continuând  propaganda sovietică.

Programul DOR

Clasa politică de la Chişinău (şi/prin executivul ei) nu are nici un program pentru păstrarea identităţii româneşti!

Preocuparea acesteia este consolidarea „moldovenismului„, conceptul etno-cultural apărut după anul 1812, când partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei, ca  pârghie principală a politicii țariste, sovietice și ruse,  având ca scop facilitarea procesului de rusificare a românilor dintre Prut și Nistru, pe principiul „Divide et impera” – „Dezbină și stăpînește”.

Nu români.

Nu românism.

Nu România.

Anunțuri

Cei ce nu-şi pot aminti trecutul, sunt condamnaţi să-l repete

Este cunoscut faptul că secolul al XIX-lea, „secolul naţionalităţilor”, a asistat la apariţia a numeroase state naţionale în Europa şi a dat o lovitură mortală imperiilor medievale care se mai străduiau să le domine. Secolul al XIX-lea a fost era revoluţiilor de redeşteptare naţională, iar în tabloul lor general s-a încadrat şi mişcarea poporului român.

Basarabia a fost smulsă din trupul românismului chiar în momentul când se deştepta conştiinţa naţională a poporului nostru, deşteptare la care a contribuit  chiar actul răpirii acestei bogate regiuni româneşti de către un aşa-zis aliat şi „protector”

Românismul Basarabiei a fost întotdeauna un fapt evident. Niciun observator sau istoric obiectiv nu a încercat să nege cumva existenţa sa. Singurele care l-au negat au fost istoriografia sovietică şi cea românească din perioada ocupaţiei sovietice şi a comunizării. În rest, după cum s-a văzut, imensa majoritate a istoricilor care se respectau, români, ruşi sau străini, nu s-au sfiit să recunoască acest adevăr.

Conştiinţa originii a fost puternică la românii basarabeni. Imediat după anexare, boierii basarabeni adresau ţarului Alexandru I un energic şi întemeiat protest, în care se arăta că „din cea mai adâncă antichitate, poporul moldovenesc, ca pogorâtor al vechilor colonişti romani aşezaţi în Dacia, s-a cârmuit de legiuirile sale autonome, moştenite de la străbunii săi romani.”  Iar în 1815, adresându-se principelui Goliţân, oberprocurorul Sinodului rusesc, mitropolitul Gavriil îi scria: „Moldova, ca colonie romană, în vechime se ocârmuia cu legile romane; în timpurile din urmă ea a devenit o regiune dependentă de imperiul Constantinopolului, dar stăpânitorii,  atât  cei creştini cât şi cei musulmani, n-au luat de la ea drepturile ei.”

În 1828-1829, ţarul Nicolae I s-a războit cu Imperiul otoman, bineînţeles tot pe seama ţărilor române. Pretextul intrării ruşilor în război era următorul: „Turcii oprimă pe sârbi, pe români, pe moldoveni, iar ţarul era apărătorul oprimaţilor.” Poporul român îşi reamintea ce pătimise în 1806-1812. „Niciodată n-a avut loc o mai înspăimântătoare distrugere de vieţi”, nota francezul Saint Marc Girardin. Şi la fel ca înainte, ruşii tolerau cele mai mari nelegiuiri. La reclamaţiile sosite, guvernul rus replica: „Nu interesează să ştim cine face lucrul (transportul), oamenii sau animalele, numai ordinele să fie executate.”

Nici Basarabia nu era scutită de greutăţi, căci trupele ruseşti, pentru a ajunge în principate, trebuiau să îi traverseze teritoriul. Pe lângă toate silniciile, armata rusească aducea în regiune tot felul de epidemii. De altfel, bilanţul anilor de epidemie prin care a trecut Basarabia sub ocupaţie rusească numai în prima jumătate a secolului al XIX-lea este catastrofal: ciumă în anii 1812-1814, 1819, 1825, 1828, ciumă şi holeră în 1829, holeră în 1830-1832, ciumă în 1837, holeră în 1848, holeră şi scorbut în 1849 şi din nou holeră în 1855-1856!

Paralel, în Basarabia autorităţile continuau să restrângă drepturile românilor autohtoni şi majoritari acolo. Încă din 1824, „cârmuirea oblastiei Basarabiei” impusese limba rusă ca limbă de comunicare în toate relaţiile oficiale din provincie. Hotărârea guvernului regional a fost urmată imediat şi de cârmuirile locale. Ea lovea în special judecătoriile, unde până atunci se utilizase exclusiv limba română. De aceea, judecătorii basarabeni au şi protestat, arătând că „secretariul şi canţăleriia este alcătuită din cinovnici care ştiu numai această limbă moldovenească.”  Acest protest nu a avut nicio urmare, dimpotrivă, asaltul antiromânesc a continuat. Astfel, în urma ukazului din 3 august 1825, era anulată competenţa judiciară a Consiliului suprem al oblastiei, iar în 1828 era abrogat întregul Aşezământ din 1818, desfiinţându-se toate libertăţile, privilegiile şi autonomia Basarabiei. O lege din mai 1828 ordona la rândul ei: „Litigiile din judeţele Ismail şi Cetatea Albă, deoarece în ele nu sunt moldoveni, trebuiesc să fie instruite şi hotărâte pe baza legilor ruse.”

Şi celelalte instituţii ale oblastiei trebuiau să se supună noilor „reforme”. Direcţiunea oblastiei nu se mai ocupa de chestiunile financiare şi economice, care erau trecute în atribuţiile unei instituţii speciale, numită Palatul finanţelor (Kazennaia Palata).

De asemenea, guvernatorii provinciei erau obligaţi să prezinte la sfârşitul fiecărui an o dare de seamă asupra situaţiei generale a Basarabiei. Aceste dări de seamă reprezintă un izvor foarte important de informaţii asupra vieţii locale şi asupra tuturor ramurilor activităţilor cetăţeneşti. Dar în Basarabia, din păcate, asemenea rapoarte nu s-au întocmit decât pentru anii 1828, 1830, 1832 şi 1833. Suficient însă pentru a putea înţelege multe dintre realităţile provinciei. Ele au fost o sursă de bază şi pentru multe dintre ideile de faţă.

Restrângerile drepturilor românilor s-au manifestat în toate domeniile vieţii. Astfel, în 1824 era desfiinţată pecetea românească a „judecătoriei politiceşti a oblastiei Basarabiei.” Iar justiţia a mai rămas românească până în 1828, când organizarea şi legislaţia ei au fost radical modificate. De asemenea, în anii următori desfiinţării autonomiei, au fost decretate două documente extrem de aspre pentru ţăranii basarabeni: „Regulamentul cu privire la ţăranii dependenţi sau la proprietarii de pământ liberi din regiunea Basarabiei” (1834) şi „Contractul normal” (1846).

Tot în 1828 erau înfiinţate la Chişinău, Tighina, Bălţi, Hotin, Cetatea Albă şi Ismail numai şcoli cu limbă de predare rusa în totalitate. Cu privire la ele, în anii 1839-1841 au fost prezentate guvernământului petiţii pentru introducerea limbii române în şcolile populare. Acestea erau extrem de puţine şi cu un program redus la cunoştinţele cele mai elementare şi la învăţarea religiei. În cele din urmă, s-a permis totuşi introducerea limbii române în octombrie 1842, dar în deceniul al şaptelea al secolului al XIX-lea ea va fi exclusă complet şi definitiv.

Orice libertate naţională, ca şi legiuirile moldoveneşti, erau suprimate. Limba rusă era introdusă în toate actele publice. S-au înfiinţat şi aici „instituţiile guberniale comune pentru toată Rusia şi sistemul de impozite al întregului stat. Ţinerea lucrărilor de secretariat a fost făcută în limba rusă.”  În acelaşi timp, limba română era scoasă din administraţia provinciei. Ea era interzisă chiar prin articolul 63 al noului regulament, care prevedea: „Toate dosarele aşezămintelor statului din provincia Basarabiei se vor scrie în ruseşte.” Dar, cu toate acestea, constatându-se imposibilitatea eliminării complete a limbii române din actele oficiale, ea va mai fi întrebuinţată până în 1834, iar accidental chiar până în 1854.

Organizarea şi conducerea administrativă, care s-au stabilit în Basarabia către 1828, s-au păstrat aici fără schimbări esenţiale până în 1873, când regiunea Basarabiei a fost transformată într-o gubernie de tip rusesc general.

Dar jugul ţarist nu apăsa numai Basarabia, fiind valabil pentru întregul imperiu. Despre el se plângea scriitorul polonez Starowolsky, citat de Batiuşkov: „Se scrie mult despre jugul turcesc, însă el apasă doar asupra prizonierilor şi nicidecum asupra acelora care trăiesc sub oblăduirea turcească, acelora care lucrează agricultura şi practică comerţul. Ei, achitându-şi impozitul anual, rămân liberi, mai liberi decât orice polonez. Niciun paşă turc nu poate să-şi bată joc de cel mai trândav ţăran în modul în care sunt maltrataţi ţăranii în localităţile noastre.” În plus, spunea Kasso, turcii „nu se amestecau niciodată în treburile interne ale principatelor (române).” În schimb, Kiseliov arăta în 1833 că funcţionarii din Basarabia erau „drojdia Rusiei ”

Din punct de vedere naţional, geografic, istoric sau economic, basarabenii s-au încadrat în naţiunea română, având întotdeauna legături de neînvins cu ceilalţi români, legături de limbă, de origine, tradiţii sau obiceiuri. Francezul H. Desprez remarca deja în 1848: „Basarabenii, deşi înlănţuiţi de Rusia pe bază de cucerire, şi lipsiţi cum sunt de instituţiile care le fuseseră garantate la anexare, iau parte activă la opera literară a moldo-valahilor şi transilvănenilor şi, oricât de severă este rezerva impusă cuvântului într-o ţară sub un astfel de guvernământ, ei ştiu încă să mai slujească ideea comună şi prin cultul pacific al limbii naţionale şi prin studiul tradiţiilor.”

Conştiinţa originii a fost puternică la românii basarabeni. Imediat după anexare, boierii basarabeni adresau ţarului Alexandru I un energic şi întemeiat protest, în care se arăta că „din cea mai adâncă antichitate, poporul moldovenesc, ca pogorâtor al vechilor colonişti romani aşezaţi în Dacia, s-a cârmuit de legiuirile sale autonome, moştenite de la străbunii săi romani.”  Iar în 1815, adresându-se principelui Goliţân, oberprocurorul Sinodului rusesc, mitropolitul Gavriil îi scria: „Moldova, ca colonie romană, în vechime se ocârmuia cu legile romane; în timpurile din urmă ea a devenit o regiune dependentă de imperiul Constantinopolului, şi cum stăpânitorii creştini, atât şi cei musulmani, n-au luat de la ea drepturile ei.”

Şi, deşi Aşezământul din 1818 prevedea autonomia Basarabiei, situaţia nu era de natură a-i mulţumi pe locuitori. După anexare, spătarul Iordachi Bucşănescul şi-a făcut o pecete cu zimbrul Moldovei şi care avea marca tuturor judeţelor moldoveneşti, inclusiv cele din dreapta Prutului. Ca urmare, guvernatorul Basarabiei porunci să se descopere autorul pecetei „care avea stema Moldovei, fără nicio urmă că Basarabia aparţine Rusiei.” Învinuit că era „devotat naţiei sale moldoveneşti”, spătarul Bucşănescul a fugit peste Prut. Dar chiar ruşii erau nevoiţi să recunoască unitatea de nezdruncinat a Moldovei. În 1816, când haosul şi dezorganizarea stăpâneau în Basarabia, un consilier al ţarului, Svinin, se ducea la Iaşi ca să se informeze cum sunt administrate judeţele Moldovei.

Tradiţia românească era foarte bine păstrată şi de judecătoriile basarabene. În anul 1814, Andronache Donici a publicat un cod de legi româneşti, care va fi folosit mult timp după aceea, iar unele capitole din el (de exemplu cel referitor la moştenire) chiar până la începutul secolului al XX-lea.

Conştiinţa naţională era întreţinută în primul rând de marile personalităţi culturale ale românilor basarabeni. O personalitate de frunte a fost Alexandru Haşdeu. Acesta ţinu la 25 iulie 1837 un discurs la şcoala din Hotin, adresându-se către „ucenicii şcolii ţinutului Hotinului, ruşi şi români, acei care au săvârşit cursul învăţăturilor rânduite la această şcoală, având apoi a trece la gimnaziul din Chişinău.” El se adresa mai ales fiilor Moldovei, care erau „mai aproape, mai de rudă inimii sale”, povăţuindu-i să-şi iubească ţara şi limba strămoşească.  Iar poeţii scriau versuri patriotice precum această strofă a lui Matei Donici:

„Căci poporul creştinesc
Poartă nume românesc
Şi-i în ţara Bessarabă
Ce de ruşi făcută roabă…”

De asemenea, referindu-se la legăturile boierilor basarabeni cu românii din principate în 1838, Nicolae Iorga arăta: „Un Balş, cel mai bogat proprietar basarabean, un Sturdza, o Catincă Ghica, după mărturia călătorului (german) Kohl, primesc gazete din Iaşi, pe care le citesc slobod, ca unele ce nu aveau nicio nuanţă de politică în ele.”  De asemenea, în preajma unirii principatelor, în Basarabia s-a constituit amintitul „partid al boierilor”, condus de Nicolae Casso. Acesta era dispreţuit foarte mult de birocraţia rusească, în special după rebeliunea poloneză din 1863, când a fost acuzat chiar că intenţiona să ridice Basarabia împotriva ruşilor.

Cultura era izvorul conştiinţei naţionale. Cunoscând bine lucrul acesta, ruşii au zădărnicit orice manifestare a intelectualităţii basarabene. Şcolile au fost închise, scriitorii persecutaţi. Cine dorea să se mai poată exprima în scris, nu o mai putea face decât în limba rusă şi prin texte pe placul autorităţilor. Începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pentru a scăpa de represiuni, floarea intelectualităţii basarabene s-a refugiat în România, care i-a oferit cel mai cald, ospitalier şi înţelegător azil. Pe loc au rămas numai cei cu un curaj ieşit din comun şi cu un risc extraordinar. Între ei, un loc de cinste îl ocupă istoricii A. Stadniţchi şi I.N. Halippa, care prin publicarea unor curajoase lucrări au contribuit efectiv la menţinerea ideii naţionale.

Un alt element de rezistenţă, după cum s-a mai arătat, a fost preoţimea basarabeană. Situaţia ei era aceeaşi cu a intelectualităţii. Mulţi preoţi români au sfârşit în cele mai îndepărtate locuri de exil şi chiar în Siberia. Totuşi, preoţimea a ţinut pasul cu necesităţile existenţei naţionale. În anul 1902 se înfiinţa la Chişinău societatea preoţească intitulată „Frăţimea naşterii lui Christos.” Înfiinţarea ei a coincis în timp cu apariţia mişcării literare din jurul revistei Sămănătorul de la Bucureşti, cu cea a Luceafărului de la Budapesta, cu cea a Luminei românilor macedoneni din Bitolia (1903) şi cu cea a Junimei literare din Cernăuţi (1904).

Din păcate însă, această intensă mişcare de redeşteptare naţională nu a putut cuprinde întregul popor datorită condiţiilor incalificabile în care a fost nevoită să îşi ducă existenţa. În paralel, rusificarea făcea numeroase victime printre nobili şi intelectuali, care erau pierduţi pentru cauza naţională. De aceea, sub influenţa autorităţilor, mulţi basarabeni se considerau moldoveni şi credeau că sunt diferiţi de ceilalţi români, pe care nu îi văzuseră niciodată. Fenomenul nu este singular, un exemplu reprezentându-l cazul alsacienilor, care după 1871 se considerau diferiţi de francezi.

Sursa: Istoria.md
Perioada Autocraţiei în Basarabia Ţaristă (1825 – 1873)
Încercări repetate de rusificare în Basarabia Ţaristă (1828 – 1916)
Ideea naţională în Basarabia Ţaristă (1812 – 1918)

 

Iniţiativa legislativă a cetăţenilor pentru promovarea proiectului de lege cadru privind statutul cetățenilor Republicii Moldova pe teritoriul României

Inițiatoarea acestei propuneri legislative este Platforma Civică Acțiunea 2012, o coaliție de peste 30 de ONG-uri care susține ideea unirii Republicii Moldova cu România.

Odată adoptată, legea ar face din Republica Moldova o prioritate a statului român. Printre prevederile cele mai importante se numără crearea unei instituții în subordinea primului ministru care să se ocupe de coordonarea strategiilor pentru cel de al doilea stat românesc, obținerea mai ușoară a vizelor de intrare în România de către românii de peste Prut precum și integrarea basarabenilor în viața socio-culturală din România.

Ca parteneri în această inițiativă așteptăm orice asociație sau persoană care nu uită că FRAȚII ÎN VECI VOR FI FRAȚI.

Campania de strângere de semnături ADUCEM BASARABIA ACASĂ își propune colectarea acestor semnături pentru sprijinirea unei inițiative legislative care va apropia decisiv cele două state românești.

Este cel mai important exercițiu democratic de după 1990 privind românii de peste Prut.

Expunere de motive

Aderarea României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și la Uniunea Europeană au permis îmbunătățirea condițiilor de securitate și, respectiv, de dezvoltare și integrare europeană, iar apropierea de Republica Moldova este continuarea firească în procesul de dezvoltare și afirmare a națiunii române.

Proiectul de lege, dincolo de implicațiile sale politice, privește dezvoltarea comună culturală, educațională, socială și economică a cetățenilor din cele două state, precum și alte aspecte.

Republica Moldova reprezintă sub aspectul structurii etnice cel de-al doilea stat românesc, cu o suprafață de 33.843 de kmp și o populație de 3.938.679 de locuitori, dintre care 72,20% s-au declarat români și moldoveni, potrivit datelor recensământului din 2004. Sintagma de ,,moldoveni” prin care se mai desemnează aceștia în mod tradițional nu indică în realitate nicio conotație etnică, ci doar una regională, și este proprie tuturor locuitorilor nativi ai fostului Voievodat (Principat) al Moldovei, așadar și rezidenților din județele de est ale României.

De-a lungul timpului, teritoriul și populația Republicii Moldova au avut o evoluție convergentă cu restul spațiului etnic și cultural românesc. România și Republica Moldova sunt două state care au în comun limba, istoria și cultura; ele nu dețin o individualitate națională separată, ci constituie doua fragmente ale aceleiași țări.

Până în acest moment, statul român a inclus Republica Moldova în cadrul politicilor sale privind românii din jurul granițelor. Aceste politici se adresează minorităților românești de pe teritoriul altor state și promovării drepturilor și culturii acestora între granițele statelor pe teritoriul cărora trăiesc. În Republica Moldova însă, românii nu sunt o minoritate, ci baza populației, locuitorii unui al doilea stat românesc. Prin urmare, este necesar ca România să adopte măsuri specifice direcționate către cetățenii Republicii Moldova și problematica legată de aceștia, indiferent de rasă, etnie și orice alte criterii.  

Punerea în aplicare a prezentului proiect de lege presupune existența și funcționarea instituțiilor având competențele si capacitatea necesară. Înființarea și continua funcționare a Oficiului pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova este o componentă a acestui demers instituțional. Situarea acestuia în structura autorităților puterii executive, în subordinea directă a Primului Ministru al României, îi creează prestigiul și pârghiile instituționale necesare îndeplinirii scopului său.

Ţinând cont de prevederile Legi nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, republicată, am întocmit prezentul proiect de lege a cărui avizare o solicităm.

Inițiativă legislativă

Emitent: Parlamentul României

LEGE CADRU PRIVIND STATUTUL CETĂȚENILOR REPUBLICII MOLDOVA PE TERITORIUL ROMÂNIEI

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I

PRINCIPII

Art. 1 Cetățenii Republicii Moldova.

  1. România își asumă obligația de solidaritate față de cetățenii Republicii Moldova.

  2. România oferă un regim special cetățenilor Republicii Moldova, precum și persoanelor juridice de naționalitatea Republicii Moldova, în limitele permise de normele europene și de tratatele internaționale la care România este parte.

Art. 2 Limite

  1. Prin aplicarea prezentei legi nu se aduce nicio atingere independenței și suveranității Republicii Moldova.

CAPITOLUL II

STATUTUL CETĂȚENILOR REPUBLICII MOLDOVA ÎN RELAȚIA CU ROMÂNIA

Art. 3 Recunoașterea cetățeniei române

  1. Procedura prevăzută de art. 11 din Legea 21/1991, atunci când petenții au calitatea de cetățeni ai Republicii Moldova, va fi derulată cu asistența Oficiului pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova, care va asigura consultanță gratuită şi, la cerere, reprezentare în fața autorităților competente.

  2. Autoritatea română competentă aplică aceeași procedură asistată de acordare a cetățeniei și în cazul acelor cetățeni ai Republicii Moldova care fac dovada că s-au declarat de naționalitate română în actele oficiale din Republica Moldova.

Art. 4 Accesul cetățenilor Republicii Moldova pe piața muncii din România

  1. România instituie pentru cetățenii Republicii Moldova un permis de muncă special, valabil numai pe teritoriul României, pentru o perioadă de șase luni, cu posibilitate de reînnoire, care acordă cetaţenilor Republicii Moldova acelaşi drept la muncă şi aceleaşi drepturi conexe dreptului la muncă precum cele acordate de legislaţia in vigoare cetăţenilor români, pe teritoriul României.

  2. Acest permis de muncă se eliberează și se reînnoiește de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă.

  3. Permisul de muncă special se eliberează sau se reînnoiește condiționat numai de absența faptelor din cazierul judiciar.

  4. De asemenea, permisul de muncă special va fi refuzat persoanelor care au dispus de un astfel de permis și care au încălcat limitele sale, lucrând într-o altă țară a Uniunii Europene.

  5. Fapta descrisă în alin. (4) constituie infracțiunea de încălcare a limitelor conferite de permisul de muncă special și se pedepsește cu amendă penală sau închisoare de la o lună la şase luni.

Art. 5 Accesul la sistemul educațional românesc

  1. În fiecare an școlar și universitar se va aloca un număr substanțial de burse pentru elevi și studenți originari din Republica Moldova. Acest număr de burse nu poate fi mai mic decât cel prevăzut de Hotărârea Guvernului României, nr.968/2000.

  2. Obținerea, între timp, a cetățeniei române nu conduce la pierderea calității de bursier.

  3. Se constituie în cadrul Ministerului Educației Naționale Biroul pentru Integrarea Studenților și Elevilor Originari din Republica Moldova.

  4. Biroul pentru Integrarea Studenților și Elevilor Originari din Republica Moldova va acorda servicii gratuite de consiliere multidisciplinară și de asistare pe lângă autoritățile școlare și universitare cetățenilor Republicii Moldova aflați la studii în România în vederea cazării acestora în bune condiții și a integrării lor optime în comunitatea școlară sau universitară în care activează.

  5. Biroul pentru Integrarea Studenților și Elevilor Originari din Republica Moldova va organiza examene de admitere pentru candidații la bursele oferite de statul român.

  6. Structura și regulamentul de funcționare a Biroului pentru Integrarea Culturală și Socială a Studenților și Elevilor Originari din Republica Moldova se stabilesc prin hotărâre de guvern.

Art. 6 Vizitarea Romaniei

  1. Dovada mijloacelor de întreţinere necesară obținerii vizei de scurtă ședere pe teritoriul României de către cetățenii Republicii Moldova are cuantumul de 30 de euro/zi, dar nu mai puţin de 150 euro ori echivalentul în valută convertibilă.

  2. Dovada deținerii mijloacelor de întreținere se poate face și prin certificate bancare și numerar.

Art. 7 Alte facilități

  1. Copiii, studenții de la forma de învățământ de zi până în 26 de ani, persoanele cu dizabilități și pensionarii cetățeni ai Republicii Moldova beneficiază pe căile ferate și celelalte mijloace de transport public din România de aceleași gratuități și reduceri de care beneficiază categoriile corespunzătoare de cetățeni ai României.

  2. Cetățenii Republicii Moldova care dețin calitatea de veterani ai armatei române din cel de-Al Doilea Război Mondial, precum și veteranii din corpul de voluntari ai Republicii Moldova din timpul conflictului de pe Nistru din 1992, au dreptul să primească din partea statului român, la cerere, o indemnizație lunară egală cu cea achitată de România către veteranii de război cetățeni români.

  3. Cererile de la alineatul de mai sus se primesc și se soluționează în cel mult 60 de zile calendaristice de către Oficiul pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova.

  4. Costurile facilităților acordate conform alineatului precedent vor fi suportate de la bugetul de stat.

CAPITOLUL III

Oficiul pentru Gestionarea RelaȚiilor cu Republica Moldova

Art. 8 Înfiinţarea Oficiului pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova

  1. Se înființează Oficiul pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova, organ cu personalitate juridică, ordonator de credite, funcționând în subordinea directă a Primului Ministru.

  2. La conducerea Oficiului pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova se află Înaltul Reprezentant pentru Republica Moldova.

  3. Oficiul pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova este supus controlului parlamentar.

  4. Structura și regulamentul de funcționare a Oficiului pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova se stabilesc prin hotărâre de guvern.

Art. 9 Atribuțiile Oficiului pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova

  1. Pe lângă competențele care rezultă din dispozițiile de mai sus ale prezentei legi, Oficiul pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova are următoarele atribuții:

  1. Să monitorizeze evoluțiile sociale, culturale, economice și politice din Republica Moldova și să întocmească rapoarte către Guvernul și Parlamentul României.

  2. Să controleze corecta aplicare a măsurilor dedicate problematicii Republicii Moldova și cetățenilor acestui stat care sunt incluse în legislaţia în vigoare.

  3. Să acorde asistență juridică gratuită cetățenilor Republicii Moldova aflați pe teritoriul României în domeniile vizate de prezenta lege.

  4. Să vegheze la implementarea prevederilor prezentei legi.

  5. Orice alte atribuții îi vor mai fi acordate prin lege sau hotărâre de guvern.

Art. 10 Aspecte bugetare

  1. Oficiul pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova și Departamentul pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni trebuie să primească alocații bugetare corespunzătoare necesarului îndeplinirii competenţelor şi obligaţiilor acordate în conformitate cu prezenta lege și cu celelalte acte normative cu incidență în domeniu, alocaţii al căror total să fie cel puțin egal cu suma transferată de statul român minorităților naționale de pe teritoriul României.

CAPITOLUL IV

COMITETUL INTERMINISTERIAL PENTRU

RELAȚIILE ROMÂNIEI CU REPUBLICA MOLDOVA

Art. 11 Organizare şi atribuții

  1. În cadrul Guvernului României se constituie Comitetul Interministerial pentru Relațiile României cu Republica Moldova, la nivel de secretari de stat din cadrul fiecărui minister, care vor avea ca scop formularea politicilor și propunerea de măsuri privind adâncirea colaborării dintre România și Republica Moldova.

  2. În Comitetul Interministerial pentru Relațiile României cu Republica Moldova, în funcție de necesități, pot fi cooptați și directorii de agenții guvernamentale.

  3. Comitetul Interministerial pentru Relațiile României cu Republica Moldova funcționează sub președinția Înaltului Reprezentant pentru Republica Moldova sau a Primului Ministru, în măsura participării acestuia din urmă.

Art. 12 Funcționare

  1. Convocarea, organizarea și secretariatul ședințelor Comitetului Interministerial pentru Relațiile României cu Republica Moldova se îndeplinesc de către Oficiul pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova.

  2. Ședințele Comitetului Interministerial pentru Relaţiile României cu Republica Moldova se țin cel puțin o dată pe trimestru.

  3. Deciziile Comitetului Interministerial pentru Relațiile României cu Republica Moldova se adoptă cu majoritatea simplă a membrilor săi și sunt obligatorii pentru toate structurile centrale și locale aflate în subordinea statului român.

  4. În cazurile în care pentru implementarea unei decizii a Comitetului Interministerial pentru Relațiile României cu Republica Moldova este necesară emiterea unui act administrativ de către un organ din componența Executivului, termenul pentru emiterea respectivului act administrativ este de cel mult 30 de zile de la data comunicării deciziei Comitetului Interministerial pentru Relațiile României cu Republica Moldova.

  5. Structura și procedura detaliată de funcționare a Comitetului Interministerial pentru Relațiile României cu Republica Moldova se stabilesc prin hotărâre de guvern.

CAPITOLUL V

DISPOZIŢII FINALE

Art. 13 Termene

  1. Prezenta lege intră în vigoare într-un termen de şase luni de la publicarea sa în Monitorul Oficial.

  2. Normele metodologice și hotărârile de guvern necesare implementării legii de față vor fi publicate în Monitorul Oficial în cel mult trei luni de la publicarea prezentei legi.

Art. 14 Alte prevederi

  1. Acolo unde prezenta lege nu dispune, se aplică Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.

 

Platforma Civică Acțiunea 2012

Prioritate naţională

Unirea Basarabiei cu România

În decursul ultimului an, zeci de mii de oameni au manifestat pentru Unire pe ambele maluri ale Prutului. La iniţiativa Platformei Civice Acţiunea 2012, au avut loc marşuri la Bălţi, Cahul şi Sibiu, cele mai recente pe 16 septembrie, la Chişinău, unde au participat 10 000 de persoane şi pe 21 octombrie, la Bucureşti, unde 3000 de români îmbrăcaţi în culorile drapelului naţional au solicitat politicienilor să îşi asume realizarea obiectivului Reîntregirii. Numărul mare de oameni care solicită realizarea acestui act semnalează caracterul inevitabil și ireversibil al Reîntregirii Naţionale. Unirea Basarabiei cu România este o obligaţie istorică.

Informarea asupra realităţii istorice a fost realizată printr-o amplă campanie civică, inclusiv prin lipirea abţibildurilor cu mesajul ,,Basarabia e România”, de către voluntari care au acoperit toate cele 41 de judeţe, plus municipiul Bucureşti. Pe această cale, militanţii şi simpatizanţii curentului unionist au adus la cunoştinţă atât clasei politice şi cetăţenilor din cele două state româneşti, cât şi comunităţii internaţionale, că Unirea trebuie să devină prioritate naţională. Lansări şi donaţii de carte, expoziţii de fotografie, proiecţii de film, dezbateri la Parlamentul României, excursii tematice sunt alte acţiuni prin care românii şi-au exprimat dorinţa înfăptuirii unităţii politice într-un singur stat, o Românie a tuturor românilor.

Ideea Unirii României cu Republica Moldova se regăseşte în mentalul colectiv al românilor din dreapta Prutului ca act realizabil. 87,2% dintre respondenţi s-au declarat în favoarea Unirii cu Basarabia în cadrul unui sondaj de opinie efectuat în iunie 2012 în România, ceea ce poate fi interpretat ca o apetenţă a românilor pentru îndeplinirea unui ideal naţional. În acest sens, interesele statului român, respectiv ale clasei politice din România, legitimată în urma scrutinelor electorale, trebuie să corespundă intereselor societăţii civile.

Subiectul „integrarii europene prin sine, ca un stat de sine stătător” se află pe agenda publică din Republica Moldova, însă integrarea în Uniunea Europeană este o promisiune electorală a liderilor politici de la Chişinău, nicidecum o certitudine. Nenumăraţi oficiali de la Bruxelles au avertizat că există obstacole în calea acestei aderări şi că ea nu se va realiza înainte de 2030. Republica Moldova nu deţine controlul efectiv al părţii sale de est, regiunea transnistreană fiind ocupată de armată străină. Acesta este principalul impediment în calea aderării europene. Integritatea teritorială a Republicii Moldova nu va fi restabilită în următorii ani, în ciuda eforturilor anumitor actori statali europeni. Aşa-zisele negocieri în procesul de reglementare a diferendului transnistrean se derulează de 20 de ani, fără succes.

Conflictul transnistrean este unul cald, nu îngheţat şi subliniază slăbiciunea Republicii Moldova. Pericolul transnistrizării Republicii Moldova, de jure – prin federalizare şi de facto – prin unificarea condiționată de o autonomie extinsă a Tiraspolului, parte egală cu Chişinăul, planează sumbru asupra perspectivei integrării în Uniunea Europeană. Unirea cu România este singura modalitate pentru revenirea Republicii Moldova în familia europeană, căreia îi aparţine, respectiv calea prin care aceasta va obţine prosperitate şi asigurarea tuturor drepturilor şi libertăţilor din registrul democratic. Din partea României, Unirea ar fi un adevărat gest de solidaritate națională cu partea mai puțin norocoasă a poporului român.

Basarabia este parte a spaţiului locuit dintotdeauna de români. Circa 3 milioane de români de peste Prut sunt separaţi de restul românilor, ca urmare a ocupaţiei sovietice. Această nedreptate trebuie reparată. Pentru simplul fapt că erau români şi pentru că şi-au dorit să rămână ai României, basarabenii au fost deportaţi, înfometaţi, închişi, torturaţi, ucişi, o treime din populaţia Basarabiei fiind exterminată de Stalin. În ciuda acestui fapt, dorinţa de reunire cu Patria-Mamă a rămas în minţile şi inimile multora dintre basarabeni. Zecile de mii de tineri curajoşi care au scandat lozinci pentru Unire şi au arborat tricolorul românesc în aprilie 2009, la Chişinău, reprezintă generaţia care nu mai tolerează să-i fie călcată în picioare identitatea românească.

O Românie reîntregită ar fi mai diversă socio-cultural prin contactul cu mai multe comunităţi etnice şi ar progresa în ceea ce priveşte forţa de muncă, investiţiile, industria textilă şi alimentară, suprafaţa agricolă şi potenţialul turistic. Numeroase personalităţi culturale, ştiinţifice şi politice ale României sunt originare din Basarabia: scriitorii Alecu Russo, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Alexei Mateevici, Constantin Stere, Paul Goma, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, mareşalul Alexandru Averescu, lingvistul Eugen Coşeriu, actorii Colea Răutu, Iurie Darie, Stela Popescu precum și mulți alții. Pentru activităţile desfăşurate ce au îmbogățit patrimoniul nostru cultural, lor şi tuturor românilor de valoare le datorăm realizarea Unificării.

A fi om politic nu presupune numai a deţine o funcţie politică, dar şi a conduce destinul istoric al neamului care l-a ales să îl reprezinte. Destinul României stă sub semnul Reunificării. ,,Lacrimile fierbinţi pe care le vărsăm ne invăpăiază şi mai mult toate simţirile pentru ideia pe care nu o poate şterge nimeni din sufletul popoarelor: Unitatea naţională!” afirma Iuliu Maniu în manifestul său cu privire la anexarea Basarabiei de către sovietici.

Creşterea interesului faţă de viitorul comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului au determinat organizaţiile şi grupurile de iniţiativă cuprinse în Platforma Civică Acţiunea 2012 să elaboreze un set de măsuri concrete care vor fi implementate pentru Reunirea celor două state româneşti. Acestea sunt stipulate în Pactul pentru Basarabia, un document-angajament, prin intermediul căruia toţi candidaţii la alegerile parlamentare din 9 decembrie sunt invitaţi să îşi asume în campania electorală şi în programul politic, precum și în activitatea lor ulterioară alegerilor, promovarea solidarităţii naţionale şi a Unificării românilor.

Pentru îndeplinirea idealului Reunirii cu Basarabia este imperios necesară implementarea măsurilor specificate în Pactul pentru Basarabia pe parcursul legislaturii 2012 – 2016. Prevederile de ordin legislativ, economic, instituţional, educaţional şi la nivelul asumării publice vor apropia şi mai mult comunitățile de pe cele două maluri ale Prutului.

Platforma Civică “Acţiunea 2012” este o coaliţie formată din peste 30 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin unirea Republicii Moldova cu România şi militează pentru realizarea obiectivului generaţiilor trecute, prezente şi viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat.

Sursa

PACT pentru BASARABIA

Imagine

Duminică 21 octombrie 2012 a avut loc „Marşul Unirii“ organizat de catre Platforma Civică “Acţiunea 2012” la care au participat peste 3.000 de cetateni de pe ambele maluri ale Prutului. Marşul Unirii s-a încheiat cu solicitarea către clasa politică a asumării  “PACTULUI pentru BASARABIA” în vederea transformării problematicii Unirii României cu Republica Moldova în prioritate naţională.