Categorie: Lumea nouă

They Don’t Care About Us

Joe Biden vs. Michael Jackson

pizap.com14005825656565

Joe Biden:

It’s time strengthening energy security, which would be the next chapter in European integration and market expansion. United States works with countries in Europe such as Romania to increase their domestic production of energy by exploring conventional and unconventional gas resources.

Michael Jackson:

Skin head, dead head
Everybody gone bad
Situation, aggravation
Everybody allegation
In the suite, on the news
Everybody dog food
Bang bang, shock dead
Everybody’s gone mad

Tell me what has become of my life
I have a wife and two children who love me
I am the victim of police brutality, now
I’m tired of bein’ the victim of hate
You’re rapin’ me of my pride
Oh, for God’s sake
I look to heaven to fulfill its prophecy…
Set me free

Tell me what has become of my rights
Am I invisible because you ignore me?
Your proclamation promised me free liberty, now
I’m tired of bein’ the victim of shame
They’re throwing me in a class with a bad name
I can’t believe this is the land from which I came
You know I do really hate to say it
The government don’t wanna see
But if Roosevelt was livin’
He wouldn’t let this be, no, no

All I wanna say is that
They don’t really care about us
All I wanna say is that
They don’t really care about us

Source:  The Epoch Times & Vevo

Pungeşti – Lagărul de exterminare din România

Cetăţenii din Pungeşti suportă, în continuare, restricţiile impuse  în comună la începutul lunii decembrie 2013, când zona a fost declarată zonă specială de siguranţă publică. Practic, zona dintre Siliştea şi Pungeşti este zonă militarizată, unde sunt cantonaţi, în permanenţă, 250 de jandarmi care verifică şi legitimează orice persoană care traversează perimetrul. Grupurile mai mari de trei persoane sunt restricţionate.

Pe 3 februarie 2014, judecătorii Tribunalului Vaslui au respins apelul formulat împotriva deciziei magistraţilor Judecătoriei, din ziua 17 decembrie 2013, de a nu emite o ordonanţă preşedenţială pentru retragerea jandarmilor din comuna Pungeşti, prin încetarea declarării acestei zone drept „zonă specială de sigurantã publică” – rămănând să se judece în continuare fondul.

La termenul de la Tribunalul Vaslui au fost prezenţi atât locuitori din comuna Pungeşti, cât şi protestatari din Vaslui sau Bârlad care militează împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice. Aceştia au asistat paşnic, în faţa instituţiei, pe durata judecării cauzei, fluturând pancarde şi purtând la gât steagul tricolor.

Prezentă la şedinţa de judecată a apelului formulat împotriva magistraţilor de la Judecătoria Vaslui, de a respinge cererea de emitere a unei ordonanţe preşedenţiale împotriva declarării comunei Pungeşti drept „zonă specială de sigurantă publică”, Mariana Moroşanu a povestit cum este viaţa în comună alături de jandarmi şi Chevron:

„De două luni suntem prizoneri în propria comună. Sunt foarte mulţi jandarmi pe stradă, care te legitimează la fiecare pas, simţim presiune din această cauză, de parcă am trăi sub dictatură. De curând, e şi mai greu, din cauza utilajelor grele care trec prin comună toată ziua, câteodată şi câte 20–30 pe zi, încă de la primele ore ale dimineţii. E un coşmar, se zguduie casele, mai ales cele care sunt la strada principală, de se sperie nu doar copiii, dar şi oamenii mari. Se simte ca un cutremur, de multe ori sărim speriaţi din pat şi ieşim în stradă pentru că nu ştim ce se întâmplă. Trec camioane grele, unele cu balast, altele cară pământ de la perimetrul unde este sonda. Dacă acum este aşa, ce va fi când vor veni utilajele grele, sonda şi restul şi va începe forarea? Ar trebui că oamenii să facă plângere, dar sunt prea speriaţi, din cauza jandarmilor care patrulează prin comună. Au mai fost şi poliţiştii din Vaslui, care ne-au chestionat cu privire la semnăturile de pe lista fãcută pentru demiterea primarului, iar acum oamenii se simt intimidaţi, nu mai au curaj sã facă şi plângere pentru că li se distrug casele, aşa cum, unii dintre ei, nu mai avut curaj să iasă la protestele, fie şi autorizate, pe care le-am fãcut în comunã, chiar departe de perimetrul Chevron, pentru că aşa ni s-a impus. Nimeni, nici de la primărie, nici de mai sus, nu ia nicio mãsură să ne apere, pe noi, cei care trăim la Pungeşti”

Platforma Civică

Şantaj instituţionalizat

În plan literar instrumentul şantajului este o compromiţătoare “scrisoare de amor” care a creat spaime politice la pericolul iminent că relaţia Tipătescu-Zoe să ajungă în “Răcnetul Carpaţilor” (şantajaţii devin şantajişti când dau de poliţa falsificată de Caţavencu). Şi în “Ultima oră” a lui Sebastian şantajiştii simt că au mai multă putere şi aşteaptă victoria şantajului prin răsturnări de situaţii.

Scandalul Sorin Alexandrescu a ţinut fix zece zile, apoi a căzut în desuetudine. Bluful s-a datorat unor procurori care nu ştiu carte şi care îşi imaginează, inabil, că dosarele se pot face doar din interceptări şi arestări.

Pe lumea asta există şantaj, nuclear, şantaj sexual, şantaj emoţional (căruia i se mai spune şi manipulare domestetică), şantaj cu dosare, cămătari şantajişti. Un poştaş şantajat pentru o scrisoare cu recomandare pierdută, un Băsescu care a şantajat Olanda cu blocarea lalelelor ori a acuzat UDMR că şantajează cu organizarea administrativă,  “Nu e bine, d-le chestor!” – tot o formă de şantaj şi ameninţare.

Au existat şi cazuri de procurori şantajişti. Îmi aduc aminte – din stenograme, cum îl şantajau procurorii pe un denunţător (mi se pare fost procurer şi el), care nu raportase despre o convorbire cu un oarecare. După logica celor care l-au încarcerat pe Sorin Alexandrescu şi preşedintele BNR ar putea fi acuzat că şantajează băncile, când le ameninţă că nu va micşora rezervele minime obligatorii în lipsa creditării.

În cazul Sorin Alexandrescu mă aşteptam ca la recurs Parchetul să apară şi cu alte probe, clare, în afara înregistrărilor (din care reies mai curând inabilitatile “şantajistului” – stângăcii în capacităţile de comunicare). Dacă nu mai există şi alte dovezi, ceea ce a apărut până acum nu seamănă cu o constrângere. Şantaj era atunci când şantajistul îi spunea şantajatului ceva de genul “ori semnezi contractul dintre noi, cum vrem noi, ori dăm în vileag alt contract compromiţător”. Şantajatul, ajutat de procurori, a împrumutat gesturi din recuzita unui Caţavencu care a pierdut misivă: plângăcios, linguşitor, umil. Şantajatul, la indicaţia anchetatorilor, repetă frazele învăţate de la aceştia – afectarea şi compromiterea vieţii personale şi carieră profesională. Ca un făcut, şi în rechizitoriu, şi în motivarea primei sentinţe s-au folosit sintagme de la şantajat şi nicidecum de la şantajist.

Dacă ai anunţat că vei da pe post ancheta Bodu-RCS nu văd unde este şantajul. Cum justificai că n-o mai difuzezi? Eu n-aş fi stat prea mult pe gânduri să public sau să difuzez ancheta. Există reguli nescrise şi pentru genul investigaţii. Când dădeam în vileag fapte grave îi solicitam un punct de vedere şi celui incriminat.

CSM ar putea cerceta ce s-a întâmplat în ziua de 19 aprilie: la câteva ore de la plângere, se declanşează urmărirea penală, peste alte două ore este emisă ordonanţa de interceptare a convorbirilor, se face un transfer de competenţe, o răzgândire urmată de preluare de competenţe. Povestea a culminat cu antedatarea comunicatului de presă a Parchetului (unii i-au zis bâlbâiala, dar este vorba de intenţie bine calculată).

Mă gândesc că la Parchet au fost depuse câteva duzini de plângeri în urmă verificărilor Corpului de control al Guvernului la diferite ministere, şi până acum n-am văzut nici o mişcare, darămite o asemenea viteză în aplicarea procedurilor. Alte cazuri aşteaptă cu anii la Parchete, dar în acest caz, cu o rapiditate nemaiîntâlnită procurorii au trecut la acţiune.

Arestarea s-a produs precipitat, după ce a fost dezvăluit contractual Bodu-RCS. S-au concentrat în câteva ore proceduri care la alţii se întind pe un an. Dacă erau deştepţi, procurorii nu se grăbeau – aşteptau să se consume şantajul, mai adunau probe. S-au pripit însă, pentru că se aflase de contractul sereleului Bodu şi RCS. Ăsta, da subiect! Mai dihai decât o discuţie la telefon fără obiect material. Şantajul este clar când un recuperator îl ameninţă pe un rău-platnic că-i rupe mâna dacă nu plăteşte.

Cât tapaj şi cu ministrul muncii, Paul Păcuraru, inculpaţii fiind achitaţi în final de Înalta Curte după zeci de termene. Acelaşi parcurs l-a avut şi dosarul Chiuariu. Să ne amintim şi de incompetenţa procurorilor, care au ratat dosarul Păun-Năstase, unde cel din urmă era acuzat şi el de şantaj. Păun zicea că a primit mită, dar avocaţi isteţi au dovedit că dolarii respectivi, pe care anchetatorii au făcut imprudenţa să-i păstreze la dosar, nu erau tipăriţi la acea vreme. S-au ratat atâtea anchete, s-a pierdut timp, s-au cheltuit mulţi bani pe dosare subţirele. În dosarul ministrului Athanasiu, lansat cu tam-tam, nu era decât un articol de ziar, dar cariera omului a fost compromisă. Opinia publică germană a aflat despre dosarul de evaziune fiscală al tatălui eroinei naţionale Steffi Graf când acesta se afla în instanţa, pentru că procurorii n-au umblat cu clopoţei la picioare.

Şantajul nu este o faptă măruntă, dar în comparaţie cu afacerea Bodu-RCS pare o bagatelă. Parchetul n-a întreprins nimic, în schimb l-a determinat pe “şantajat” să poarte tehnică. Asemenea stenograme poate să-i lumineze pe procurori, dar ar trebui să găsească şi dovezi dacă ştiu meserie.

Bodu primeşte iniţial 1,7 milioane euro (apoi suma se majorează la 3,5 mil euro şi numai lui nea Jiji i s-a părut o ciordeală ieftină) pentru modernizarea şi modificarea unor hale de fabrică în săli de nunţi, iar cel care dă banii – RCS – se alege doar cu publicitate la evenimente. Numai că halele de nunţi din Rahova n-au nici un fel de benere cu RCS-RDS. Tot palatul de nunţi miroase a parfum de corupţie şi nu de reclame pentru RCS. De unde până unde o asemenea firmă, ca a celui şantajat, făcea o afacere cu fiul unui personaj care semnase un contract privind transmisia meciurilor de fotbal? Dacă contractul Bodu-RCS era legal, pe cine a şantajat Alexandrescu? De ce se temea “şantajatul”? Asta da, afacere. Vine unul, îţi amenajează localul cu 3,5 mil. de euro şi tu promiţi ci faci reclamă la nunţi. Petrecăreţii abia aşteaptă să vadă printre ghirlande: “Nu uitaţi să va abonaţi la RCS”.

Nu va mai trece mult timp şi discuţiile de la o bere vor fi socotite probe serioase. Când arestezi ai probe, nu aştepţi să le mai obţii în următoarele 29 de zile cu inculpatul la beci. În ţările occidentale când procuratura arestează, dosarul este beton, nu mai ai cum să scapi. Şi nu apare nici o stenograma “pe surse”. Scurgerea de informaţii către presă, înainte de judecarea pe fond, a devenit la noi o modă. Dacă interceptările nu sunt vândute de un grefier, atunci – este şi mai grav – ele ajung în media cu aprobări înalte. În cazul Alexandrescu referatul Parchetului a ajuns în presă înainte de a parveni instanţei, ceea ce înseamnă că s-a “scurs” de la Parchet.

Asta nu mai este justiţie dacă interceptarea a devenit în România proba nr. 1. Probele, acum, se bazează pe montajul interceptărilor, pe foarfeca, vorbele sunt “aranjate”, după cum le convin procurorilor. Interceptările, dacă se dovedesc probe irefutabile, ar trebui să fie redate fără prelucrări, fără colaje care pot denatura sensul unor conversaţii. De cele mai multe ori citim în rechizitorii despre “material probator complex administrat în cauza”, “evidenţa probelor” “presupunere rezonabilă” şi în realitate la dosare nu există decât… stenograme.

În altă ordine de idei, scandalurile dintre diferite trusturi de presă duc doar la discreditarea mass-media şi subminarea credibilităţii ei. Presa a devenit de multe ori o luptă de interese şi nu una de principii. Nu poţi aduna bani şi avantaje prin ameninţarea pusă la cale de mercenari ai condeiului.

Petre Mihai Băcanu

În numele securităţii. Pentru cine se supraveghează comunicaţiile şi internetul?

Scandalul Prism evidenţiază că NSA, în complicitate cu companii private, a primit libertatea de a încălca dreptul cetăţenilor la viaţă privată, chiar şi în Europa. Când instituţiile democratice nu reuşesc să ne protejeze, singurii care au mai rămas pentru a trage spionii la răspundere sunt denunţătorii.

375594_553067221398738_453131847_n

„Nu trebuie să vă temeţi că ar fi încălcate legi”, ne-au asigurat politicienii pe fondul dezvăluirilor referitoare la programul de supraveghere masivă a telefoanelor, comunicaţiilor prin mail şi traficului online. Colectarea de informaţii electronice este “foarte limitată”, a insistat preşedintele SUA, Barack Obama. Comportamentul serviciilor britanice de informaţii a fost în totalitate “adecvat şi corespunzător”, a dat asigurări premierul David Cameron.

De fapt, datorită denunţătorului Edward Snowden, acum ştim că Agenţia Naţională de Securitate din SUA colectează lunar aproximativ 200 de miliarde de date, monitorizând registrele telefonice a peste 200 de milioane de americani şi o mare cantitate de mailuri, căutări şi discuţii online oferite de cele mai mari companii de web din lume, în cadrul unui program numit Prism.

În mod natural, NSA a oferit la schimb unele dintre informaţiile obţinute prin spionarea cetăţenilor britanici prietenilor de laGCHQ (Centrul guvernamental britanic al comunicaţiilor generale), scutind autorităţile britanice de sarcina obositoare de obţinere a unui mandat judiciar. Dar operaţiunea a fost oricum autorizată de ministrul britanic de Externe, a dat el asigurări. Deci, nu există niciun motiv de îngrijorare nici din acest punct de vedere.

Operaţiuni secrete de supraveghere masivă

Este clar că aceste operaţiuni secrete de monitorizare masivă calcă în picioare dreptul la viaţă privată – garantat prin al patrulea amendament al Constituţiei Statelor Unite –, iar acesta a fost obiectul dezbaterilor încă de când ziarul The Guardian a început să publice informaţiile. Oricât de mult ar respecta legea un cetăţean, riscurile de manipulare a “pseudo-datelor” telefonice sau online şi de evaluare greşită sunt multiple şi întemeiate. Şi, în timp ce interceptarea scrisorilor este o veche practică a serviciilor de informaţii, programul Prism este echivalentul deschiderii, copierii şi stocării tuturor scrisorilor, pentru situaţia incriminării ulterioare a unei persoane.

Iar această situaţie comportă atât aspecte legate de putere, cât şi de viaţa privată, în măsură egală. Operaţiunile de supraveghere şi colectare de informaţii sunt instrumente de control, atât pe plan intern, cât şi în străinătate. Istoria abuzurilor comise de guvernele din Statele Unite şi Marea Britanie este amplă, atât la capitolul acţiunilor subversive, cât şi la cel al înlăturării guvernelor străine, din Iran până în Chile, sau din punctul de vedere al încălcării drepturilor civile pe plan intern, în timpul Războiului Rece şi începând de la atentatele din 11 septembrie 2001.

NSA şi GCHQ, a căror colaborare se află în centrul “relaţiei speciale” dintre Statele Unite şi Marea Britanie, au fost agenţii esenţiale în acest sens de câteva decenii. Rolul global al acestor agenţii în operaţiunile de interceptare este piatra de temelie a alianţei “Cinci Ochi”, a statelor anglofone (incluzând şi Australia, Canada, Noua Zeelandă), alianţă care susţine sfera de putere occidentală, dominată de Statele Unite. Ambele agenţii au fost create pentru a spiona restul lumii, dar au ajuns să vizeze propriii cetăţeni.

Companiile private oferă asistenţă statului

Două elemente sunt noi. Primul este amploarea inedită şi scopul operaţiunilor NSA de monitorizare, care eclipsează tot ce s-a întâmplat în trecut. Al doilea este rolul central al companiilor private în noul sistem global de monitorizare.

Companiile private colaborează de mult cu statul secret, cooperând cu serviciile de securitate pentru depistarea activităţilor liderilor sindicali şi finanţând mişcări sindicale sub acoperire în timpul Războiului Rece. Ce s-a schimbat este faptul că sistemele de comunicaţii sunt sub controlul companiilor private. Iar companiile ale căror servere sunt vizate de programul de monitorizare Prism sunt giganţii online din Statele Unite, începând de la Google şi până la YouTube.

Documentele NSA obţinute de presă susţin că aceste companii colaborează la acest program, un lucru pe care acestea îl neagă. Dar orice idee că aceşti giganţi ai evaziunii fiscale ar reprezenta o nouă formă de democraţie libertariană inedită a fost compromisă în totalitate acum, fiind de domeniul trecutului.

Hiperexpansiunea noului sistem de securitate industrială a fost favorizată, în aceeaşi măsură, de tehnologie şi de războiul împotriva terorismului. Alături de argumentul, lipsit de sens, al depistării tuturor activităţilor ilegale, pentru protejarea “securităţii naţionale”, este invocat şi terorismul pentru a justifica tot felul de inovaţii antidemocratice. Şi, dat fiind că nimeni nu vrea să fie aruncat în aer în autobuze sau trenuri, această situaţie conferă o anumită doză de credibilitate agenţiilor de spionaj.

În realitate, atât NSA cât şi GCHQ, împreună cu alte agenţii similare, alimentează terorismul la fel de mult pe cât îl combat. Aceste agenţii furnizează informaţiile pentru raidurile cu avioane fără pilot soldate cu moartea a mii de civili în Pakistan, Afganistan, Yemen şi Somalia. Un pakistanez a intentat o acţiune în justiţie împotriva GCHQ pentru că a oferit informaţii folosite de CIA pentru comiterea unui raid aerian soldat cu moartea tatălui său.

Afirmaţii false privind tragerea la răspundere

Aceste agenţii de informaţii din Statele Unite şi Marea Britanie, implicate într-o serie de acte de tortură, în răpiri şi în alte abuzuri comise în ultimul deceniu – inclusiv în manipularea scandaloasă a informaţiilor privind presupusele arme de distrugere în masă din Irak – pretind acum că ne oferă protecţie de unele dintre efectele acestor cazuri.

Pe plan intern, GCHQ şi NSA au participat în anii 1980 la acţiuni de spionaj şi la operaţiuni murdare împotriva grevelor minerilor britanici, după ce, în anii 1970, o comisie a Senatului american dezvăluise abuzuri sistematice comise de structuri ale serviciilor de informaţii împotriva activiştilor pentru drepturi civice şi militanţilor antirăzboi (comiţând inclusiv asasinate în străinătate). Preşedintele comisiei respective, senatorul Frank Church, avertiza încă de atunci că dispozitivul operaţional al NSA “riscă, oricând, să fie îndreptat împotriva poporului american”.

Exact acest lucru se întâmplă în prezent, iniţial în primii ani ai fostei administraţii George W. Bush, iar, acum, în timpul administraţiei Barack Obama. Şi, ţinând cont de experienţele din trecut, abuzurile grave se vor multiplica dacă vreunul dintre cele două state se va confrunta cu probleme politice sau industriale semnificative.

Afirmaţiile conform cărora agenţiile de informaţii sunt vizate de mecanisme eficiente de verificare, în locul fostelor controale ministeriale, al instanţelor secrete şi comisiilor de verificare, s-au dovedit în mod constant a fi lipsite de fundament. Dar elitele politice au propriile priorităţi. În loc să limiteze operaţiunile de supraveghere masivă, miniştrii britanici se gândesc să introducă noi măsuri pentru extinderea monitorizării.

Serviciile de spionaj din Statele Unite şi cele ale aliaţilor sunt instrumente ale puterii şi dominaţiei, atât pe plan intern, cât şi la nivel global, care au atribuţii mult mai vaste decât cele privind combaterea terorismului. După cum arată scurgerile de informaţii, principalul obiectiv operaţional al NSA în Europa este puterea economică a Germaniei, politicienii germani protestând cu prudenţă.

Instituţiile democratice au eşuat în mod spectaculos să tragă la răspundere agenţiile de spionaj şi cele militare din Statele Unite şi din alte ţări occidentale. Astfel, sarcina umplerii acestui vid a fost lăsată unor denunţători – începând de la Cathy Massiter şi Katharine Gun până la Bradley Manning şi Edward Snowden. Acum depinde de noi să ne asigurăm că atitudinea lor curajoasă nu se va fi risipit.

Sondaj de opinie
Statul ar trebui oare să poată supraveghea comunicaţiile şi web-ul în numele securităţii?

via Presseurop

Schimbarea fețelor nu duce la schimbarea la față

În România nu s-a schimbat nimic.

De aproape un sfert de secol ani  se joacă aceeași piesă, deși în scenă apar alte măști.

Ni se spun aceleași minciuni, de către alte guri.

În acești ani s-au realizat „reforme” economice și instituționale,  s-au produs  „răsturnări” de situație și „lovituri de teatru”, cum spun ziariștii. Și s-a schimbat ceva? A dus schimbarea primelor fețe la schimbarea la față a României? Evident, nu.

A plecat Ceaușescu, au venit Iliescu, Constantinescu, Băsescu. Va pleca și Băsescu și va veni… mai contează?

A plecat Dăscălescu, au venit Roman, Stolojan, Văcăroiu, Ciorbea, Vasile, Isărescu, Năstase, Boc, Ungureanu, Ponta. Va pleca și Ponta și va veni…  alt vătaf.

Toți actorii adună mierea din fagurii economiei pusă pe butuci. Ei, cei de sus, se mișcă într-un cerc închis, accesibil numai lor. Totul este teatru. Clasa politică este cel mai mare și mai popular teatru, nu Teatrul Naţional.

Seară de seară urmărim spectacolele date de politicieni care joacă aceeași piesă. Se scuipă ca maimuțele, se înjură ca birjarii, se bat ca golanii din stradă, iar după spectacol merg la aceeași masă, ciocnesc paharele și împart cașcavalul.

Iar noi, proștii, credem că ei sunt dușmani de moarte și se bat pentru noi și pentru binele țării.

Astăzi, România nu are politicieni care o pot schimba la față, are doar actori talentați.

Și spectatori.

Naivi și proști.

Glossă 

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Mihai Eminescu

via Constantin Tănase

Vine FURTUNA furtunilor

Aur, cianură, poluare…

Dar pădurile unde se duc? Cine le mai aduce înapoi? Aurul verde al României unde se topește, unde se risipește?

Nicăieri, pentru că pădurile cresc acolo unde AURUL doarme liniștit, fericit și sigur că deasupra lui lumina verde a pădurii îl leagănă.

Așa cum nu există fiu fără tată, așa nu poate exista pădure fără AUR ca și  rădăcină adâncă. Sau AUR fără mângâierea pădurii, sau tată fără alintarea copilului.

Copiii AURULUI, brazii,  sunt omorâți pe capete, fără a le da drept la moștenitori, fără a fi reîmpăduriți. AURUL geme de durere în adâncuri, ca un tată ce-și vede copiii murind iar noi, oamenii-neoameni, stăm la spectacol glumind si zâmbind.

Dacă-ar ști copiii noștri cât de lași am ajuns…

Furtuni din adâncuri cutremură-n zori, oglindă-n apus și în noi, un vuiet prelung de furtună așteaptă o inimă dreaptă,  de om, de părinte, de mamă , de zeu adormit în pustiu . Noi stăm încă,  pe gânduri, pe nori vaporoși și meschini,  crezând că furtuna ce bate la ușă a venit așa din senin.

Copiii AURULUI, brazii,  plâng sub securea de fier, iar AURUL TATĂ așteaptă un semn. Furtuna șoptește în taină că vine-n amiază de zi,  iar noi ne uităm ca Zglăbeață la știri, la prostii. Un tată (aurul) fără copii (brazii),  pleacă din țara în care copiii i-au fost maziliți, dar își lasă cadou celor ce l-au alungat, sora Fortunei,  FURTUNA …

Vine FURTUNA furtunilor!

Pe teritoriul României, analizând învelișul de sol, cel mai fidel înregistrator al tuturor influențelor climatice și al vegetației, peste 75% din suprafață era acoperită de păduri.

Astăzi proporția a scăzut alarmant sub 20 %, scădere ce a influențat drastic condițiile climatice, mai ales hidrologice ale României. Oamenii au înlocuit pădurea dată de Dumnezeu cu altceva și acum tot oamenii se întreabă de ce e secetă, de ce sunt inundații, de ce sunt alunecări de teren.

La paralela 45 latitudine nordică, echilibrul ecologic normal nu se poate realiza decât printr-o îmbinare optimă a pădurilor cu celelalte terenuri. Pe aceeași paralelă 45 din emisfera nordică găsim peisaje de stepă uscată și chiar de semi-pustiuri. Norocul nostru este dat de prezența munților și al dealurilor, care împiedică scurgerea prea rapidă a aerului.

Acolo unde pădurea lipsește în mod natural sau prin tăiere (Câmpia Româna, Dobrogea, nord-estul Moldovei) vânturile “aleargă” la întâmplare iar arșița verii și viscolele iernii aduc prejudicii însemnate.

Despăduririle haotice, ilegale și abuzive au creat o situație deosebită și critică, situație care se accentuează pe zi ce trece datorită continuării Marelui Plan de Demolare a României. După ce vom termina cu pădurile, probabil vom trece la demolarea munților,  demolare ce deja e proiectată în cazul Apusenilor, unde  sălășuiește AURUL SACRU.

Despăduririle excesive din ultimii 23 de ani au dat naștere dezechilibrelor hidrologice. Apele se scurg prea repede pe versanți, accentuând eroziunea solurilor, inundarea și colmatarea unor terenuri în luncile râurilor din câmpie. Capacitatea generală de fotosinteză în ultimii 23 de ani a scăzut drastic. Pădurile tăiate pe grabă în toiul nopții nu s-au mai reîmpădurit. Versanții erodați stau să cadă și noi stăm încă indiferenți la demolarea României, făcută atât la propiu cât și la figurat.

Fiecare arbore doborât, a cărui regenerare nu a fost prevăzută și asigurată, înseamnă mai puțin aer curat , mai puțină umbră, mai puțină apă, o piedică în minus pentru vântul cald sau uscat sau rece. Un minus care să bucure ochiul și să umanizeze locul. Acum 25 de ani era o lege, Legea 2/1987 , care încuraja crearea de perdele de protecție climatică, măsura ar fi binevenită și azi. O perdea de protecție din arbori pe lângă oxigenul cel produce, sporește recolta printr-o mai bună distribuție a zăpezii pe teren iarna, prin atenuarea vânturilor fierbinți vara , prin mărirea rugozității terenului concomitent cu sporirea umidității relative a aerului. O perdea de arbori poziționată de-a lungul autostrăzilor și al drumurilor ar diminua efectul viscolului de iarnă, dar, din nefericire, este o sursă de bani a celor care au clei la administrația noastră păcătoasă.

Să ne rugăm strămoșilor și urmașilor noștri să ne ierte noaptea lungă prin care trecem.

Radu Roncea

Salvaţi Roşia Montană!

USL pregăteşte, în ascuns, dar cu mare grabă, o lege scrisă în întregime cu dedicaţie pentru proiectul RMGC, o lege care nu va întârzia să-ţi afecteze în modul cel mai direct dreptul la proprietate.

România are astăzi un guvern tânăr şi ambiţios – a se citi: cu nesfârşit tupeu, incredibilă aroganţă, nici o fărâmă de jenă sau bun simţ –  sprijinit parlamentar nu doar de o majoritate zdrobitoare, ci şi de coruptibilitatea absolută a politicianui român de succes, definit de traseism şi vandabilitate. E vorba de ceva mult mai pervers şi periculos decât o simplă clică de hoţi. E vorba de o nouă generaţie ieşită din selecţia inversă a două decenii de politică postdecembristă (pot avansa în partid doar îndeajuns de ticăloşi, de pupincurişti, de pregătiţi să vâre cuţitul în spatele oricărui camarad, dar şi să sărute, la nevoie, gura inamicului pe care tocmai au scuipat-o) şi din accentuarea până la demenţă a războiului purtat în gaşcă, în şi între politicieni, fără nici o consideraţie, la drept vorbind fără o secundă, măcar, de atenţie la poporul care se află undeva, departe, dedesubt.

Niciodată, după 1989, cetăţenii de bună credinţă ai României nu au avut de luptat cu un inamic atât de alunecos, lipsit de scrupule şi periculos.

Legea despre care am pomenit stipulează, în linii esenţiale, următoareledacă o companie oarecare reuşeşte să obţină o licenţă (industrială, oferită fără dezbatere publică de către ministerul de resort) pentru exploatarea resurselor minerale în regiunea unde tu deţii un teren sau chiar o locuinţă, ea (compania) te va putea deposeda de acestea printr-o procedură simplă, expeditivă, fără ca tu să ai vreo soluţie reală să îţi aperi interesele.

Valoarea despăgubirii pe care o vei primi va fi decisă de o comisie în care vei fi (reprezentat) minoritar. Vei fi scos cu forţa de pe terenul cu pricina în timp extrem de scurt. Vei putea ataca în instanţă exproprierea doar dacă vei fi capabil să plăteşti o taxă halucinant de mare (pe care, fii sigur, nici un român ‚normal’ nu şi-o permite), iar atacul acesta nu va putea întoarce dreptul de proprietate (pierdut pentru totdeauna), ci, în cel mai bun caz, va duce la rediscutarea compensaţiei.

Roşia Montană nu se mai află la sute de kilometri distanţă, e chiar în curtea ta

Sub casa ta sau – dacă locuieşti la oraş, la bloc, undeva unde nu sunt minerale în subsol – a părinţilor şi bunicilor tăi. Roşia Montană nu mai e doar o discuţie despre etică, despre valori, patrimoniu, oameni, solidaritate, pe care la urma-urmelor ai putea continua s-o eviţi. E o discuţie despre dreptul tău de proprietate ca drept constituţional fundamental.

Dacă proiectul de la Roşia Montană nu a fost demarat până acum, asta s-a întâmplat în primul rând datorită faptului că el nu se poate face fără a încălca flagrant mai multe legi. Modificarea legii minelor, deja aprobată de Senat, actualmente în comisii la Camera Deputaţilor, e, tocmai, un fel de ‚varză’ cu dedicaţie, un amestec de decizii care elimină, punctual, toate obstacolele întâmpinate vreme de peste un deceniu de canadieni. S-au împiedicat aceştia de patrimoniul arheologic şi cultural al zonei? Noua lege le va oferi toate derogările necesare. Au fost ţinuţi în loc de anularea definitivă şi irevocabilă a certificatelor de urbanism? Potrivit noii legi, avizele pentru exploatarea minieră rămân valabile chiar dacă actele în baza cărora au fost emise sunt lovite de nulitate. Stau în calea exploatării pământul sau casa oricui, poate ale tale? Vei fi alungat de acolo cu forţa, în câteva zile doar.

Dacă proiectul Roşia Montană demarează, urmează, în câţiva ani, alte 14 (da, ai citit bine, paisprezece) exploatări cu cianură în Transilvania.

Odată legea minelor aprobată şi producând efecte, de ce nu s-ar gândi guvernul sau parlamentul că te-ar putea expropria şi pentru apă, petrol sau gaz, gaze de şist?

E în chiar atât de mare măsură de necrezut că, zilele astea, în discuţii care legal vorbind sunt publice, dar care în fapt sunt protejate cu Poliţia şi jandarmii, comisia de Industrii a Camerei Deputaţilor pregăteşte legea pentru adoptarea în plen? Că Rovana Plumb recunoaşte, la Antena 3, că proiectul RMGC aşa cum e el azi, nu are nici o şansă (şi nici o îndreptăţire) să primească acordul de mediu, în vreme ce conduce, tot fără transparenţă, şedinţe ale Comisiei de Analiză Tehnică în care ordinul de avizare completă a fost deja dat ‚de sus’? Că Daniel Barbu, ministrul Culturii, pregăteşte la rândul lui decizii care vor duce la ştergerea, ca şi când n-ar fi fost, a aproape două milenii de istorie? Că din toate astea România se alege cu 4% din valoarea aurului, 634 de locuri de muncă şi daune ecologice care nu vor dispărea în secole?

De necrezut. Anticonstituţional.  O politica deşănţată a unor iresponsabili care se cred stăpânii absoluţi ai moşiei, iar pe tine te cred slugă, mână de lucru, pleavă. Dar se întâmplă. Toate astea se întâmplă cu adevărat acum.

Ce putem face? 

Urmăreşte reţelele de socializare, caută comunicatele Alburnus Maior. Campania Salvaţi Roşia Montană pregăteşte şi un kit (o listă) de mijloace de acţiune pe care fiecare dintre noi, după puteri şi îndrăzneală, le poate desfăşura.

Deocamdată lucrul cel mai simplu de făcut este să faci vestea să circule.

Ei au sperat că vor face toate lucrurile astea înainte ca noi să aflăm, să ne dăm seama.

Spune şi altora şi spune-le să transmită mai departe!

Cornel Vîlcu