Categorie: Rusia

Legea cenzurii online a intrat în vigoare în Rusia

După ce Parlamentul rus a aprobat „Legea filtrării online” în luna iulie, documentul este pus în aplicare. Începând din 1 noiembrie, internauţii ruşi pot fi supravegheaţi în aproape orice condiţii şi, mai ales, indiferent de motivaţia monitorizării.

Presa internaţională scrie ca în actul legislativ abia intrat în vigoare se face prea puţină referire la scopul declarat al actului şi anume protecţia împotriva informaţiilor dăunătoare (pornografie, pedofilie etc.) pentru cei care navighează pe internet sau împotriva ameninţărilor teroriste, de exemplu. În schimb, controversata lege va permite autorităţilor să blocheze site-urile opoziţiei politice şi deschide, în acelaşi timp, calea spre supravegherea tuturor utilizatorilor ruşi de internet.

Legea intrată în vigoare se bazează pe tehnologia DPI (deep packets inspection), care poate accesa conţinutul fiecărui pachet de date care este transmis pe internet şi poate stoca informaţii legate de tipul conţinutului şi de identitatea utilizatorului care l-a trimis. Folosirea tehnologiei DPI a fost confirmată de Ilya Ponomarev, membru al Dumei de Stat (Parlamentul Rus).

DPI a fost aleasă pentru punerea în aplicare a legii pentru că permite furnizorilor de servicii de internet să filtreze informaţiile online la nivel naţional. Evident, intenţia de supraveghere a cetăţenilor de rând nu a fost confirmată de nicio oficialitate rusă, dar cine mai are nevoie de o confirmare în momentul când tehnologia permite astfel de operaţiuni?

 

Anunțuri