Etichetat: Demisia

Justiția este condusă de către o mincinoasă. Comedia neagră de la Ministerul Justiției și non-acțiunea societății civile

„Ştiţi cum e, domnule judecător, ca la penitenciare, unde eu m-am dus şi am minţit la CEDO şi spun bine minţit la CEDO, că eu am crezut că dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român… Deci eu am minţit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, ergo aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că în realitate în buget noi nu avem aceşti bani.”

Cuvintele de mai sus nu-i aparțin unui infractor prins cu mâța-n sac și ajuns în fața completului de judecată. Aceste cuvinte îi aparțin distinsei doamne Raluca Prună, care în acest moment ocupă portofoliul de Ministru al Justiției în România. Iar declarația pe care ați găsit-o în deschiderea acestui articol, a fost făcută de către doamna ministru pe 6 octombrie a.c., în fața Consiliului Superior al Magistraturii, înstituție care o audia pe Raluca Prună în urma grevelor care au loc în Justiție de aproximativ o lună.

Ce înțelegem din această declarație? Înțelegem faptul că femeia care ocupă în acest moment fotoliul de Ministru al Justiției, unul dintre cele mai importante ministere din România, a mințit la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în cazul crizei penitenciarelor. Un oficial de rang înalt, admite într-o audiere la cel mai înalt consiliu al justiției din țara noastră că a mințit una dintre cele mai importante entități în materie de justiție din Europa. Și ce s-a întâmplat? Nimic. Nimeni nu s-a inflamat. Pe pesediști nu-i punem la socoteală, ei au mereu ceva împotriva justiției, mai ales că boss-ul lor este un penal, la propriu și la figurat.

Doar Uniunea Națională a Judecătorilor din România a avut o tentă, printr-o postare pe facebook a președintelui acesui organism, care a tras-o de urechi timid pe doamna Prună, dar, cel mai important, fără a cere vreo DEMISIE.

Societatea civilă doarme?

Se pare că da. Am așteptat mai multe zile și nu am reușit să disting nici măcar o reacție din partea activiștilor, fie ei acoperiți sau neacoperiți. Toți au tăcut mâlc. Oare de ce? Păi nu auzim de ceva vreme că justiția  este un instrument vital pentru democrație? Nu afirmă toți că s-au săturat de demnitarii mincinoși? Să fie oare unul dintre motive simpatia pentru Guvernul Cioloș? Să sperăm că nu.

Demisia Ralucăi Prună era un act de normalitate după o asemenea gafă. Dar nimeni nu s-a sesizat, toți au tăcut, de la instituții ale statului până la cel mai amărât comentator de pe rețelele sociale. Demisia, demisia, demisia…. Se va lăsa așteptată în lipsa unor factori civici nealterați, sau neadormiți, după caz.

Ca să mai nuanțeze minciuna, biroul de propaganda al MJ, pardon, de biroul de presă, s-a activat în această zi, și a venit cu un text care să mai taie din proporțiile gafei.

Ne întrebăm, ce credibilitate mai poate avea justiția, dacă ministrul care conduce acest organism în România admite că a mințit oficial? Ce credibilitatea au judecătorii, procurorii și toți cei care se află în aria de acoperire a acestui minister? Credibilitatea zero. Bine, asta în fața oamenilor cu o judecată coeerentă, nealterată. Cât privește prostimea, atâta vreme cât informația nu ajunge la ea, e totul frumos și fantastic.

Noapte bună România. Dormi în pace.

Sursă citat: Mediafax.